Cand

Când ai plecat …ai plecat spre apus  odată cu soarele …Speram că  odată cu răsăritul vei veni, dar veni doar soarele, mai palid ca oricând, urmat de un cârd de nori şi atunci am ştiut că te-am pierdut .

Ai lăsat o rană aprinsă…dar cred că ştii asta deja…dovadă stau stelele, cadourile mele pentru tine, pe care le-ai luat şi mi-ai lăsat un cer pustiu , negru şi prea greu pentru umerii mei . Nu ştiu dacă există regret sau doar eliberare, dacă ţi-ai stins flacăra sau ai aprins-o mai tare .

Strâng vântul în braţe , dar nici urmă de parfumul tău . Gust ploaia dar nici urmă de sufletul tău…ai dispărut…îmi e greu să mai sper că vei reveni…

Oriunde ai fi, de ce trimiţi turme de uitare ? copitele lor nu îmi vor putea trimite inima în pământ , căci e prea fierbinte şi ar topi iadul… de ce trimiţi dulcea briză a speranţei , care încearcă să îmi acopere urmele trecutului ..dar nu-mi poate ridica inima la cer …e prea grea,e un templu măreţ şi gol … .

Am renunţat să mă mai hrănesc cu vise , porţiile erau făcute pentru doi ,iar tu nu ai luat nici măcar o bucăţică , mi le-ai lăsat mie pe toate  …partea grea era preferata ta ….o să mă răpună foamea poate ….

Mereu ne-am gândit la ce va fi după noi , o lume fără noi , o lume în care iubirea nu va mă fii nicicând trăită cu atâta lacrimi şi pasiune , o lumea în care stelele-dorinţă vor apune …dar asta era după noi

Poate că a fost un vis , un mit iubirea noastră . Poate că numele tău e creat de generaţii ca fiind idealul , cel pe care eu credeam că l-am atins ….poate că nu ai existat !

Dar dacă ai existat , întreabă te rog primul izvor care iţi iesă în cale , de ce e sărat , întreabă luna de ce e palidă ..şi poate îţi vor spune c-am încercat să te aflu din nou , în întreaga lume … îţi vor spune o poveste  în care ea a fost , iar el nu mai este.

Trădarea

Ar trebui să fie declarată păcat capital. Dar cine poate să judece totul pe lume? totul trădează…Iarna ,superba iarnă…e o tradătoare ..se retrage uneori devreme  ..dă primaverii, speranţă…Tânăra primavară ,sfătuieşte pomii să înmugurească…să se trezească…dar apoi, revine cruda iarnă , revine cu tot ce are mai bun , ucide tot ..

Cine poate să o judece ? ..nu-i pasă de nimeni..

Aşa e şi cu omul , trădător .. Tu îi dai ce ai mai scump pe lume , îi oferi secretul tău ..înfăşurat în bucăţi de suflet , pentru a-l proteja , i-l oferi pentru “a împărţi povara unui secret” , considerându-l un prieten adevărat …. Dar noi trecem prin timp  şi pentru a dovedi încă o dată că totul se erodează …cufărul în care îţi era ascuns secretul, se deschide….mai cu ajutor …mai din greşeală ..cert este că secretul tău e în văzul lumii acum. Oricine îl vede şi-l judecă, te judecă. Te cuprinde o stare ciudată …e senzaţia aceea din zilele senine care se acoperă brusc cu nori , e senzaţia trăită lângă amintirea unui foc ..e trădarea…e tradarea prietenului tău …

Plânsul , izolarea , răzbunarea pe toate poţi să le încerci . Dar fără folos ..secretul tău va fi pe veci dezgolit ..te supără lucrul ăsta…..

Înterci să te imaginezi cum vei trăi de acum ? sau cazi în trecut ?

Ai putea să te ofileşti în propria ta durere  , absorbind doar lacrimi sărate  şi reci, ai putea să scapi de povară , pierzându-te printre amintiri , în trecut , în lumea umbrelor ..ai să fii liber …

Sau ai încerca să te ridici înapoi pe boltă  şi să străluceşti mai tare ca oricând?    În fond secretul facea parte din tine . Asa că hai , integrează acest eşec în viaţa ta, îngropă-l dacă e nevoie … şi  înapoi pe boltă , acolo este locul tău , acolo să rămâi până steaua neagră va străluci pe cerul nopţii .

Ce vei face cu trădătorul ? În cele mai multe din cazuri e asemena iernii , nu-i pasă de ce crezi . Singurul mod e a te proteja este să trăieşti cu secrete sau fară ele…