Cand

Când ai plecat …ai plecat spre apus  odată cu soarele …Speram că  odată cu răsăritul vei veni, dar veni doar soarele, mai palid ca oricând, urmat de un cârd de nori şi atunci am ştiut că te-am pierdut .

Ai lăsat o rană aprinsă…dar cred că ştii asta deja…dovadă stau stelele, cadourile mele pentru tine, pe care le-ai luat şi mi-ai lăsat un cer pustiu , negru şi prea greu pentru umerii mei . Nu ştiu dacă există regret sau doar eliberare, dacă ţi-ai stins flacăra sau ai aprins-o mai tare .

Strâng vântul în braţe , dar nici urmă de parfumul tău . Gust ploaia dar nici urmă de sufletul tău…ai dispărut…îmi e greu să mai sper că vei reveni…

Oriunde ai fi, de ce trimiţi turme de uitare ? copitele lor nu îmi vor putea trimite inima în pământ , căci e prea fierbinte şi ar topi iadul… de ce trimiţi dulcea briză a speranţei , care încearcă să îmi acopere urmele trecutului ..dar nu-mi poate ridica inima la cer …e prea grea,e un templu măreţ şi gol … .

Am renunţat să mă mai hrănesc cu vise , porţiile erau făcute pentru doi ,iar tu nu ai luat nici măcar o bucăţică , mi le-ai lăsat mie pe toate  …partea grea era preferata ta ….o să mă răpună foamea poate ….

Mereu ne-am gândit la ce va fi după noi , o lume fără noi , o lume în care iubirea nu va mă fii nicicând trăită cu atâta lacrimi şi pasiune , o lumea în care stelele-dorinţă vor apune …dar asta era după noi

Poate că a fost un vis , un mit iubirea noastră . Poate că numele tău e creat de generaţii ca fiind idealul , cel pe care eu credeam că l-am atins ….poate că nu ai existat !

Dar dacă ai existat , întreabă te rog primul izvor care iţi iesă în cale , de ce e sărat , întreabă luna de ce e palidă ..şi poate îţi vor spune c-am încercat să te aflu din nou , în întreaga lume … îţi vor spune o poveste  în care ea a fost , iar el nu mai este.